Iosif Cheie, Ontologia iubirii la Blaga şi Eminescu

Autorul studiului analizează ontolgia iubirii la Eminescu şi Blaga. Dintre marii noştri poeţi nici unul nu se înrudeşte, poate, atât de mult cu Eminescu, în aprofundarea dimensiunii metafizice a existenţei, ca Lucian Blaga, iar acest adevăr se verifică pregnant şi în atitudinea celor doi faţă de iubire, o iubire înţeleasă ca principiu ontologic şi condiţie sine qua non a vieţii înseşi. Blaga, asemenea lui Eminescu, vede în femeia iubită o întruchipare a Absolutului, o Idee platoniciană. Proiectarea iubitei în absolut presupune într-adevăr ridicarea realului la înălţimea mitului, aşa cum procedează frecvent Lucian Blaga, trăirea iubirii nu ca aprindere spontană şi superficială, ci în profunzimile ei abisale. Esenţială în apropierea dintre cei doi este categoria femininului, manifestă în ipostazele şi semnificaţiile ei fundamentale. În gama ipostazelor esenţiale ale femininului se înscrie şi celebrarea femeii ca iubită şi mamă. Pe autorul Luceafărului asimilarea chipului iubitei cu cel matern l-a urmărit în toată opera, exemplul cel mai strălucit fiind desigur elegia O, Mamă…, dar manifestări mult mai edificatoare se regăsesc în proză.

O idee cardinală pentru gândirea lui Blaga, este relaţia dintre iubire şi creaţie. Se ştie că filosoful a reflectat profund şi îndelung asupra sensului creaţiei în definirea omului ca fiinţă cu statut unic în lume. Problema aceasta autorul a analizat-o în cartea sa intitulată Literatură şi existenţă. În acest studiu cercetează doar modul în care în opera lui Blaga femeia, iubirea deci, inspiră şi condiţionează creaţia.