Vizita Excelentei Sale
Philippe Etienne,
Ambasadorul Frantei in Romania, la Universitatea de Vest din Timisoara
Cu ocazia
primei sale vizite la Timişoara, Excelenţa Sa Philippe Etienne,
Ambasadorul Franţei la Bucureşti, a avut prevăzută în agenda de lucru o
întîlnire cu cadrele didactice de la Catedra de Limbi Romanice a
Facultăţii de Litere şi Istorie, a Universităţii de Vest.
In prezenţa directorului Centrului Cultural Francez,
domnul Stephane Ré, vizita s-a desfăşurat la Lectoratul Francez al
Universităţii de Vest. Alături de gazdă, domnişoara Carole Forja,
lectorul francez, au mai fost prezenţi decana Facultăţii de Litere,
doamna profesoară Ileana Oancea, prodecana Facultăţii de Litere, doamna
profesoară Maria Ţenchea.
In cadrul
discuţiei purtate cu profesorii catedrei de Limbi Romanice, s-a nuanţat
importanţa relaţiilor inter-universitare româno-franceze, precum şi
rolul pe care profesorul de limba franceză îl are în promovarea culturii
şi civilizaţiei franceze. Un alt subiect al discuţiei a fost importanţa
pe care o are traductologia în sistemul de schimb cultural.
Domnul
Ambasador Philippe Etienne s-a arătat mulţumit de sprijinul oferit de
către Universitate Lectoratului Francez precum şi de situaţia actuală în
ceea ce priveşte schimburile inter-universitare.
Discuţei
avute cu profesorii Departamentului de Limbi Romanice i-a urmat
conferinţa cu titlul: “La France et l’elargissement de l’Union
Européenne”.
|