Catedra de limba română
Scurt istoric
Istoric
Filologia timișoreană, ca domeniu de cercetare academică și de specializare universitară, s-a întemeiat în 1956, când s-a înființat Facultatea de Filologie de la Institutul Pedagogic de 5 ani din
Timișoara.
La început, a existat o singură catedră, cea de limba și literatură română, care, după câțiva
ani, s-a divizat în Catedra de limba română și lingvistică generală, condusă de G.I. Tohăneanu, și
Catedra de literatură română și universală, condusă de Eugen Todoran.
În 1962, când Ministerul Învățământului, condus de acad. Ilie Murgulescu, a decis
transformarea Institutului Pedagogic de 5 ani în Universitatea din Timișoara, la Catedra de limba
română a fost numit, ca profesor și șef de catedră, Gheorghe Ivănescu, lingvist de notorietate
națională. Odată cu venirea sa la Timișoara, dar mai ales după 1965, când a fost ales membru
corespondent al Academiei, Catedra de limbă română, care între timp se întregise cu specialiști și
cu tineri absolvenți de elită, a devenit o componentă esențială a filologiei timișorene.
La Catedra de limba română din Timișoara, profesorul G. Ivănescu a găsit douăsprezece
cadre didactice, dintre care numai G.I. Tohăneanu și Marin Petrișor aveau o scurtă experiență
universitară, dobândită ca asistenți la Facultatea de Filologie a Universității din București. Ceilalți
proveneau din învățământul preuniversitar: Ștefan Munteanu, Vasile Șerban, Ion Muțiu, și de la
Institutul de Lingvistică din Cluj: Ionel Stan, iar cei șapte preparatori absolviseră de curând studiile
universitare la Timișoara (Rodica Popescu, Ileana Oancea, Vasile Frățilă și Dumitru Crașoveanu),
la București (Petra Pitrop), la Cluj (Maria Nadoș) sau la Iași (Vasile D. Țâra). Deși erau formați la
universități diferite și aveau o experiență didactică neomogenă, iar cei mai tineri erau la începutul
carierei, toți doreau să devină universitari autentici. Această atitudine a ușurat considerabil
strădania profesorului G. Ivănescu de a crea, în doar șapte ani, nucleul unei școli lingvistice
distincte la Timișoara.
Format la prestigioasa școală lingvistică ieșeană, sub directa îndrumare a savantului A.
Philippide, profesorul G. Ivănescu, el însuși un savant total dedicat cercetării științifice, a
contribuit decisiv, prin exemplul propriu și prin îndrumarea directă, la formarea mentalității
universitare și la asumarea efortului de specializare în domeniul lingvisticii românești, romanice și
generale a tuturor membrilor catedrei. În acest scop, le-a pus colegilor la dispoziție cărțile din
valoroasa și bogata sa bibliotecă, orientându-le totodată lecturile de specializare, îndeosebi ale
celor mai tineri, cărora le citea și le corecta articolele și comunicările pe care le prezentau lunar în
ședințele de catedră, unde se discutau exclusiv subiecte de lingvistică, niciodată probleme
administrative. Profesorul își îndruma îndeaproape asistenții, dar și pe lectorii aflați la început de
drum, îi îndemna să participe și îi implica pe toți în manifestările științifice locale, naționale și
internaționale, pentru a veni în contact direct cu lumea științifică din afara Universității și pentru a
se obișnui cu exigențele vieții academice. Zece dintre membrii catedrei și-au elaborat și susținut
tezele de doctorat sub îndrumarea Domniei Sale.
Specialiștii formați în Catedra de limba română s-au impus în lingvistica românească prin
studii și cărți de referință în domenii fundamentale, precum: istoria limbii române, stilistica
teoretică și aplicată, dialectologia și onomastica românească, lingvistica romanică, limba română
contemporană, istoria limbii române literare, lexicologia românească etc.
Spiritul și preocupările primei generații de lingviști timișoreni s-au transmis și generațiilor
următoare, asigurând perpetuarea standardelor de seriozitate și de calitate academică ale Catedrei
de limba română.
Din 1990, după o perioadă de restrângere a numărului de studenți filologi în ultimul
deceniu al comunismului, catedra a primit o nouă generație de cadre didactice, toți absolvenți ai
Facultății de Litere din Timișoara. Misiunea lor a fost dublă, pentru că urmau să asigure
continuitatea marilor direcții de cercetare, dar și să impună unele dintre noile tendințe din
lingvistica internațională: pragmatica, semiotica, analiza discursului, stilistica textului literar,
lexicografia poetică, scrierea creativă, semantica, sintagmatica, stilistica funcțională, comunicarea
scrisă, comunicarea orală, gramatica textului, lingvistica spațială etc.
Perioada ultimelor decenii, caracterizată nu numai prin reforme succesive, ci și printr-o
schimbare efectivă de mentalitate, a însemnat pentru actualul Colectiv de limba română, alcătuit
din conf. dr. Mirela Borchin, conf. dr. Simona Constantinovici, conf. dr. George Bogdan Țâra,
conf. dr. Adina Chirilă, lect. dr. Florina Băcilă, lect. dr. Gabriel Bărdășan, lect. dr. Nadia Obrocea,
lect. dr. Monica Huțanu, lect. dr. Ana-Maria Radu-Pop și asist. dr. Emina Căpălnășan, căutarea și
formarea unei identități pe baza raportului dintre continuarea unei tradiții academice și deschiderea
spre o modernitate necesară.
Până în prezent, membrii catedrei au publicat peste o sută de cărți de specialitate, care pot fi găsite
în Biblioteca Centrală Universitară „Eugen Todoran”, dar și în alte biblioteci din țară și din
străinătate, precum și aproximativ două mii de studii, apărute în reviste românești și străine. De asemenea, au
participat și participă frecvent, cu comunicări, la manifestările științifice naționale și internaționale.
Unii dintre ei au fost distinși cu premii ale Academiei Române (prof. G.I. Tohăneanu,
pentru vol. Studii de stilistică eminesciană, 1966; prof. Ștefan Munteanu, pentru vol. Stil și
expresivitate poetică, 1972), au fost decorați (prof. Șt. Munteanu și prof. Vasile Frățilă), au fost
incluși între personalitățile menționate în Dicționarul enciclopedic român(prof. G. Ivănescu, G.I.
Tohăneanu), în Dicționarul scriitorilor români (G.I. Tohăneanu, Șt. Munteanu) și în alte lucrări
dedicate personalităților filologiei și culturii românești. Profesorul G.I. Tohăneanu a fost distins cu
titlul de doctor honoris causa al Universității „Dunărea de Jos” din Galați, iar bustul său, turnat în
bronz, se află, prin grija oficialilor timișoreni, pe aleea marilor personalități ale orașului din Parcul
Central.
Șapte dintre membrii Catedrei de limba română au devenit conducători de doctorat: G.
Ivănescu, G.I. Tohăneanu, Șt. Munteanu, Vasile Frățilă, Francisc Kiraly, Ileana Oancea și Simona
Constantinovici, iar alții au participat, ca membri referenți, în zeci de comisii de doctorat.
Catedra, uneori împreună cu alte instituții științifice și culturale, a organizat numeroase
manifestări științifice de nivel național și internațional, între care și cel de-al IV-lea Congres al
Filologilor Români (1991), Simpozionul „Cartea Cărților” (opt ediții), Conferința Națională „Text și
discurs religios” (2013) sau secțiunea dedicată limbii române din cadrul Colocviului Internațional
Comunicare și cultură în Romània europeană (2012-2016).
După plecarea profesorului G. Ivănescu din Timișoara, în anul 1969, Catedra de limba
română a fost condusă, succesiv, de prof. Gheorghe I. Tohăneanu, prof. Ștefan Munteanu, prof.
Vasile Șerban, conf. Ion Muțiu, prof. Alexandru Metea, conf. Mirela Borchin și conf. George-
Bogdan Țâra.
Unii dintre membrii Catedrei de limba română au condus și Facultatea de Litere, în calitate
de decani (Vasile Șerban, Ileana Oancea, Vasile D. Țâra), de prodecani (Ion Muțiu, Vasile D. Țâra,
Mirela Borchin, Gabriel Bărdășan), șef de departament (Mirela Borchin), au fost membri ai
Consiliului profesoral și ai Senatului Universității; profesorul Ștefan Munteanu a fost prorector, iar
Vasile D. Țâra a fost director general al BCU „Eugen Todoran” din Timișoara și președinte al
Consiliului Național al Bibliotecilor din Învățământ. De asemenea, au făcut parte din asociații
științifice și culturale de specialitate, uneori fiind implicați și în conducerea acestora (ex.
Societatea de Științe Filologice din România, Societatea Română de Lingvistică Romanică,
Asociația Dialectologilor din România, Asociația Culturală „Text și discurs religios”, Uniunea
Scriitorilor din România etc.).
Unele cadre didactice din catedra noastră au predat, altele predau și acum, limba română la
universități din străinătate (ex.: V. Șerban, Șt. Munteanu, Felicia Giurgiu la Universitatea din
Viena, Ileana Oancea la Universitatea din Innsbruck, Vasile Frățilă la Universitatea din Leipzig,
Ionel Stan la Universitatea din Beijing (China), Aurel Scorobete la Universitatea din Saint-Etienne
(Franța), Monica Huțanu, Emina Căpălnășan, G. B. Țâra, Ana-Maria Pop la Universitatea din
Belgrad).
Din inițiativa Catedrei de limba română, facultatea noastră a fost vizitată de mari
personalități ale lingvisticii, între care s-au numărat Eugeniu Coseriu, Emil Petrovici, Iorgu Iordan,
Al. Graur, Boris Cazacu, Ion Coteanu, Marius Sala, Maria Iliescu, Alexandru Niculescu, Gavril
Istrate, Vasile Arvinte, Gheorghe Chivu ș.a., care au ținut aici conferințe și comunicări științifice,
iar E. Coseriu și M. Sala au funcționat, un timp, și ca profesori invitați. La propunerea catedrei
noastre, acad. Eugeniu Coseriu, acad. Marius Sala și prof. univ. dr. Alexandru Niculescu au fost
distinși cu titlul de doctor honoris causa al Universității de Vest din Timișoara. Profesorul Eugeniu
Coseriu a fost cea dintâi personalitate căreia i s-a acordat acest titlu de către universitatea
timișoreană.
De la înființare până în prezent, din Catedra de limba română au făcut parte următoarele cadre didactice: profesori: Gheorghe Ivănescu, Gheorghe I. Tohăneanu, Ștefan Munteanu, Vasile Șerban, Vasile Frățilă, Ileana Oancea, Vasile D. Țâra, Francisc Kiraly, Alexandru Metea; conferențiari: Ion Muțiu, Ionel Stan, Dumitru Crașoveanu, Felicia Giurgiu, Doina David, Rodica Popescu, Ionel Funeriu, Mirela Borchin, Simona Constantinovici, Livia Vasiluță, George-Bogdan Țâra, Adina Chirilă; lectori: Marin Petrișor, Florina Băcilă, Gabriel Bărdășan, Monica Huțanu, Ana-Maria Radu-Pop, Nadia Obrocea. asistenți: Petra Pitrop, Maria Nadoș, Dorina Dincă, Vasile Lațiu, Ileana Irimescu, Emina Căpălnășan. Până în anul 1990, din această catedră au mai făcut parte și câteva cadre didactice cu alte specializări: latină: lector Ioan Benea, lector dr. Alexandru Belu; metodică: lector dr. Domnica Gheorghiu, lector Ioan Dalea, lector dr. Aurel Scorobete. După 1990, la Catedra de limba română a fost afiliat și Colectivul de cadre didactice implicate în predarea românei ca limbă străină la studenții din anul pregătitor, care, însă, a funcționat ca o entitate administrativă separată. Mai târziu, cadrele didactice din acest colectiv au fost integrate în Catedra de limba română: Ileana Mărieș (Coste), Domnița Alexandru, Felicia Vlad, Carmen Nicolescu, Liviu Țeghiu, Liliana Cismașiu, Ștefana Voichescu, Sofia Chimigeriu, Cristina Sicoe, Eliana Popeți.